Pasiune pentru performanță: BIG STORE susține Racing Academy în sezonul 2025
În 2025, BIG STORE continuă să susțină un nivel înalt de profesionalism— atât în proiectele din teren, cât și prin colaborările inițiate.
Într-un sport în care fiecare zecime de secundă contează, Racing Academy aleargă an de an către cel mai înalt podium în motociclismul românesc. Pe circuit, totul se decide rapid, iar diferența dintre succes și eșec depinde de numeroși factori, de la condițiile de pistă și strategia tehnică, până la un reglaj făcut cu precizie sau nu.
Performanța pentru BIG STORE înseamnă rezultate, dar și rigoare, atenție la detalii, echipare adecvată pentru profesioniști. De aceea, pentru al doilea an consecutiv, suntem parteneri ai Racing Academy, cea mai competitivă echipă de motociclism viteză din România, câștigătoare a 4 titluri MotoRC consecutive la clasa regină S1000.

Cine este Racing Academy?
Este cea mai profesionistă echipă de motociclism viteză din România, construită în jurul unor piloți de top și susținută de unii dintre cei mai buni specialiști din motorsportul competițional: mecanici, ingineri de date și specialiști în logistică.
Aici nu este vorba doar despre „un pilot care aleargă” ci despre o structură întreagă care lucrează sub presiune, ia decizii în fracțiuni de secundă, analizează în permanență date și optimizează constant detalii pentru a ajunge la rezultatul final.
Creată în 2007 din pasiune pentru motorsport, Racing Academy a evoluat constant, devenind un reper în competițiile regionale și europene. În componența sa se regăsesc atât campioni consacrați, cât și piloți din noua generație, precum Jacopo Hosciuc, tânăr talent românesc care concurează în clasa MotoE a Campionatului Mondial — un real exemplu că performanța are nevoie de susținere și încredere la momentul potrivit.
Tehnică, coordonare, precizie – ingrediente esențiale pe pistă și în orice proiecte reușit
Motociclismul de viteză nu înseamnă doar adrenalină și motociclete puternice. În spatele fiecărei curse se află inginerie de top, coordonare între pilot și echipă, decizii critice luate în timp real și o viziune clară asupra modului în care se construiește succesul.
Aceste principii se regăsesc și în modul în care gândim și acționăm la BIG STORE. Nu oferim doar produse sau echipamente — ci soluții bine gândite, adaptate nevoilor reale ale profesioniștilor și livrate cu seriozitate. Credem în parteneriate construite cu încredere, pentru că știm că reușita se clădește pas cu pas, cu responsabilitate și consecvență.
Așa cum fiecare componentă a unei motociclete trebuie să funcționeze perfect în sincron, fel și în teren: fiecare profesionist are nevoie de instrumentele potrivite, care să ofere fiabilitate, siguranță și control deplin — chiar și în cele mai solicitante condiții de lucru.
Sezonul 2025: obiective clare, rezultate promițătoare
Nu întâmplător, în 2025, Racing Academy își consolidează poziția în topul celor mai urmărite echipe din competițiile motorsport naționale. Obiectivul este clar: al cincilea titlu MotoRC consecutiv la clasa regină S1000 iar sezonul a început în forță, cu două victorii semnate de Jacopo Hosciuc – pilotul care demonstrează cursă după cursă că talentul, determinarea și strategia aduc rezultate.
Pe parcursul întregului sezon, Racing Academy va continua să își perfecționeze rezultatele în antrenamente, track days și etape naționale — beneficiind de suportul și soluțiile tehnice oferite de BIG STORE.
Performanța nu apare întâmplător ci devine rezultatul unui efort constant, al alegerii instrumentelor potrivite și al implicării unor oameni dedicați.
Suntem mândri să fim parte din această poveste și să contribuim, prin ceea ce știm cel mai bine, la succesul unei echipe care inspiră și livrează – cursă după cursă.
BIG STORE - Partenerul tău de încredere
Vizitați site-ul BIG STORE pentru a afla mai multe despre soluțiile prezentate sau contactați-ne pentru informații suplimentare.
Vizitează-ne în oricare dintre magazinele de mai jos și vezi ce înseamnă un centru Milwaukee Heavy Duty!